Stirea Zilei

Banca Romana de Credite si Investitii (BRCI) a fost achizitionata de patronul Sidex Galati

Banca Romana de Credite si Investitii (BRCI), apartinand omului de afaceri Dorel Umbrarescu, a fost achizitionata de Sanjeev Gupta, indianul care detine si combinatul Sidex de la Galati, scrie portalul on-line bancherul.ro. BRCI a fost infiintata in 2014, in urma achizitiei fostei banci ATE Bank. Achizitia ATE Bank s-a cifrat la 10 milioane euro, la momentul respectiv. Capitalul cu care BRCI a plecat la drum a fost minimul de 37 milioane de lei, sustine acelasi portal on-line.

Potrivit bancherul.ro, preluarea BRCI este privita cu optimism de seful supravegherii bancilor din cadrul BNR, deoarece banca “pana acum nu prea facea nimic”. Aceeasi sursa sustine ca la finele anului 2018, BRCI avea un capital social de 63 milioane de lei, capitaluri proprii de 38 milioane de lei si active de 120 milioane de euro. Creditele acordate clientilor bancii se ridicau doar la 10 milioane de lei.

Sursa: www.bancherul.ro

Acelasi portal sustine ca in carti pentru preluarea BRCI s-a aflat si Valer Blidar, omul de afaceri care detine Banca Feroviara. Negocierile ar fi esuat din cauza faptului ca cei doi oameni de afaceri nu s-ar fi inteles la pret, mentioneaza aceeasi sursa. Dorinta de a vinde a actionarului majoritar de la BRCI ar fi fost determinata de faptul ca acesta ar fi dorit rezultate foarte rapide, lucru nematerializat. Bancherul.ro mentioneaza ca CEO-ul bancii, Marcel Burduja, ex vicepresedinte la Raiffeisen Bank ar fi parasit corabia BRCI dupa mai putin de 1 an de la instalare in functie, din cauza unor neintelegeri cu Umbrarescu.

In contextul in care, conform cifrelor furnizate de bancherul.ro, pierderile BRCI in ultimii 2 ani au fost de peste 9 milioane lei anual, preluarea Bancii Romane de Credite si Investitii pare de bun augur. Mai ales in speta de fata, dat fiind faptul ca noul investitor indian detine inca o banca in Marea Britanie, Wyelands Bank.

THE ROYAL BROKERS va ofera cele mai calde stiri din mediul de banking romanesc si international. Pentru a beneficia de oferte de credit personalizate, atat pe partea creditelor de nevoi personale, cat si pe partea creditelor ipotecare, clic aici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *